Împuternicit Director: comisar-șef de poliție Marius - Claudiu IARU
Director adjunct:
Adresa: Str. Mihai Vodă, nr. 6, Bucureşti - S5
Direcția Juridică este structura de specialitate care asigură consultanța, reprezentarea și apărarea drepturilor și intereselor legitime ale Inspectoratului General al Poliției Române în baza O.M.A.I. nr. 107/2017 privind asistenţa juridică în Ministerul Afacerilor Interne şi în unităţile, instituţiile şi structurile din subordinea acestuia și în conformitate cu prevederile Legii nr. 514/2017 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.
Această unitate are în structura organizatorică 4 servicii, conduse în mod direct de câte un șef de serviciu și subordonate nemijlocit directorului Direcției Juridice – raporturile dintre acestea fiind de colaborare și consultare reciprocă:
Atribuții și activități specifice:
1. Serviciul elaborare acte normative:
a) elaborează sau, după caz, colaborează la elaborarea proiectelor de legi, hotărâri și ordonanțe ale guvernului, precum și ordine ale ministrului afacerilor interne, din domeniul de activitate al Poliției Române și Ministerului Afacerilor Interne;
b) formulează propuneri și observații, motivate juridic, la propunerile legislative care privesc activitatea Poliției Române sau Ministerului Afacerilor Interne, precum și cu privire la proiectele documentelor de cooperare ce urmează a fi încheiate la nivel ministerial sau guvernamental asupra cărora a fost consultat Inspectoratul General al Poliției Române;
c) contribuie la întocmirea anteproiectelor documentelor de cooperare ce urmează a fi încheiate la nivel ministerial sau guvernamental, inițiate de structurile Poliției Române;
d) participă la negocierea de convenții, acorduri și înțelegeri internaționale, derulate de Inspectoratul General al Poliției Române ori în legătură cu domeniul de activitate al Poliției Române.
2. Serviciul contencios:
a) reprezintă și apără interesele Inspectoratului General al Poliției Române în fața autorităților administrației publice, a organelor Ministerului Public, a instanțelor judecătorești, a altor organe de jurisdicție, precum și în cadrul oricăror proceduri prevăzute de lege, formulând în acest sens acțiuni, întâmpinări, raspunsuri la interogatorii, exercită căi de atac, propune conducerii Inspectoratului General al Poliției Române renunțarea la acțiuni și căi de atac, precum și orice mijloace legale de apărare a drepturilor și intereselor acestora;
b) asigură reprezentarea și apărarea drepturilor și intereselor legitime ale structurilor subordonate Inspectoratului General al Poliției Române sau ale Ministerului Afacerilor Interne, pe baza delegațiilor emise în acest sens;
c) avizează pentru legalitate proiectele de acte care pot angaja răspunderea patrimonială, emise ori semnate de conducerea Inspectoratului General al Poliției Române și supuse avizului de legalitate, potrivit competențelor.
3. Serviciul avizare contracte:
a) participă în cazuri justificate, în comisiile de evaluare constituite pentru atribuirea contractelor de achiziție publică sau a acordurilor-cadru;
b) avizează pentru legalitate proiectele de contracte, inclusiv cele referitoare la prestarea de servicii de către unitate şi orice alte acte juridice aflate în legătură cu aceste activităţi, de natură să angajeze răspunderea juridică a Inspectoratului General al Poliţiei Române;
c) la cererea unităților interesate, acordă asistență de specialitate juridică în activitatea de absorbție a fondurilor comunitare nerambursabile, sens în care avizează pentru legalitate contractele încheiate pentru absorbția fondurilor respective și asigură consiliere de specialitate pentru implementarea și derularea proiectelor;
d) apără drepturile și interesele Inspectoratului General al Poliției Române prin formularea, împreună cu Serviciul Contencios, de acțiuni, întâmpinări, puncte de vedere, răspunsuri la interogatorii și orice alte mijloace legale, în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată ori ale Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, ce au ca obiect litigii izvorâte din derularea procedurilor/contractelor de achiziție publică.
4. Serviciul reglementări interne și metodologii:
a) la cererea unităților interesate, acordă sprijin pentru elaborarea anteproiectelor de hotărâri ale Guvernului ce au ca obiect transferul în/din domeniul public/privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, a unor bunuri imobile/mobile aflate sau care urmează a fi preluate în administrarea unităților din structura organizatorică a Poliției Române, precum și cele care au ca obiect schimburi de imobile;
b) elaborează puncte de vedere cu privire la modul de interpretare și aplicare a reglementărilor în vigoare, cu privire la respectarea drepturilor omului și normelor dreptului umanitar în și de către Poliția Română, precum și asupra implementării reglementărilor privind egalitatea de șanse între femei și bărbați în cadrul acesteia;
c) asigură sprijin de specialitate și participarea, la solicitare, la activitățile desfășurate în cadrul unor grupuri de lucru, precum și pentru întocmirea de standarde și proceduri formalizate specifice, elaborate la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române;
d) formulează puncte de vedere sau proiecte de răspuns la interpelările și întrebările adresate de senatori sau deputați ministrului afacerilor interne și prim-ministrului, care au ca obiect probleme specifice activității Poliției Române, după consultarea structurilor de specialitate din cadrul și subordinea Inspectoratului General al Poliției Române;
e) întocmește observații și propuneri, motivate juridic, la proiectele de regulamente de organizare și funcționare asupra cărora a fost consultat; avizează, după caz, aceste documente.
Directorul Direcției Juridice îndrumă și coordonează activitatea Direcției și se subordonează direct și nemijlocit inspectorului general al Poliției Române.
Audienţe:
Miercuri 13.00-15.00
Adresa:
Str. Mihai Vodă, nr. 6, Bucureşti - S5