18 Iunie 2014

Şcoala de Agenţi de poliţie “Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca

Sub îndemnul „Per aspera ad astra” („Pe cărări aspre spre stele”), Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, înființată în anul 2004, a pregătit în spirit european, în specializarea ordine publică, mii de tineri gata să răspundă nevoilor comunității.

 


 

Sub îndemnul „Per aspera ad astra” („Pe cărări aspre spre stele”), Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, înființată în anul 2004, a pregătit în spirit european, în specializarea ordine publică, mii de tineri gata să răspundă nevoilor comunității.

DATE DE CONTACT

Adresă: str. Corneliu Coposu, nr. 89-91, Cluj-Napoca

Tel. centrală 0264-43.97.72, fax 0264-43.99.04,

E-mail: [email protected],

Site: www.scoalapolcj.ro

 

ECHIPA MANAGERIALĂ

DIRECTOR - comisar-șef de poliție  Claudiu-Ștefan CHINDRIȘ

Adresă: str. Corneliu Coposu, nr. 89-91, Cluj-Napoca

Audiențe: miercuri, 1000-1200

Tel. centrală 0264-43.97.72, fax 0264-43.99.04

 

DIRECTOR ADJUNCT

Adresă: str. Corneliu Coposu, nr. 89-91, Cluj-Napoca

Audiențe: joi, 1300-1400

Tel. centrală 0264-43.97.72, fax 0264-43.99.04

 

Purtător de cuvânt

comisar-șef de poliție Alice-Oriana POPA

Adresă: str. Corneliu Coposu, nr. 89-91, Cluj-Napoca

Tel. centrală 0264-43.97.72, interior 28105, fax 0264-43.99.04

Mobil 0756-050.678, email [email protected]

 

RECUNOAȘTEREA CALITĂȚII ACTULUI DIDACTIC

            Ca o recunoaştere a calităţii actului educaţional şi a implicării în proiecte internaţionale, Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca a primit de două ori certificatul de ”Școală Europeană”, în anii 2011, respectiv 2014.

La începutul anului 2015, instituția a dobândit Trofeul de certificare ISOQAR, care încununează eforturile organizaționale de certificare a Sistemului Integrat de Management al Calității, Mediului și Siguranței Alimentului.

În anul 2021 a avut loc recertificarea sistemului de management al calităţii (ISO 9001-2015), sistemului de management al mediului (ISO 14001-2015) şi sistemului de management al siguranţei alimentului (ISO 22000-2005).

 

OBIECTIVE

Principalul obiectiv al Şcolii de Agenţi de Poliție „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca este pregătirea elevilor pentru a deveni poliţişti capabili să exercite atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii.

            Viitorul poliţist trebuie să dobândească abilităţi de acţiune pe baza şi în exercitarea legii, cu respectarea principiilor imparţialităţii, nediscriminării, proporţionalităţii şi gradualităţii, să-şi dezvolte spiritul de responsabilitate pentru îndeplinirea atribuţiilor care îi sunt conferite prin Constituţie, Legea privind organizarea și funcționarea Poliției Române, Statutul poliţistului, prin legi şi regulamente specifice, să-şi formeze convingeri temeinice de cinste, corectitudine, sinceritate, precum şi capacităţi psihice de rezistenţă la presiuni, provocări, tentaţii şi acte de corupţie.

           
OFERTA EDUCAŢIONALĂ

Specializarea generală: Ordine publică.

Curriculum diferențiat:

  • Cercetarea criminalistică a infracțiunilor,
  • Investigații criminale,
  • Reținere și arestare preventivă,
  • Poliția Transporturi.

 

           Pe parcursul celor 44 de săptămâni de pregătire, elevii școlii acumulează:

  • unități de rezultate ale învățării tehnice generale, împărțite în 3 module - comunicare și cooperare profesională, instruire militară, bazele tacticii și tehnicii operative;
  • unități de rezultate ale învățării tehnice specializate, împărțite în 4 module - prevenirea și combaterea faptelor antisociale, constatarea și sancționarea contravențiilor, constatarea și cercetarea infracțiunilor, realizarea intervenției polițienești.

 

Curricula educațională modulară este circumscrisă activităților didactice derulate la nivelul a 3 catedre:

  • Catedra de Pregătire Poliţienească;
  • Catedra de Pregătire Juridică şi Criminalistică;
  • Catedra de Ştiinţe Socio-Umane, Limbi Străine şi Informatică.

 

 

INFRASTRUCTURA

  • 12 clase, dotate cu aparatură modernă,
  • 4 laboratoare (de criminalistică, informatică, fonic și interdisciplinar),
  • Centru de Simulare,
  • Centru de Excelență pe linia managementului stresului profesional și a competențelor în tactica tragerii,
  • Amfiteatru,
  • Sală de Sport,
  • Bază sportivă exterioară (teren de minifotbal, tenis, baschet, pistă de alergare),
  • Cabinet medical și psihologic,
  • Bibliotecă,
  • Muzeul școlii,
  • Stație de emisie-recepție radio-TV,
  • Cantină,
  • Spații de cazare pentru 300 de elevi.

 

RELAŢIA CU COMUNITATEA. RELAȚII INTERNAȚIONALE

Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca a încheiat zeci de parteneriate de colaborare cu diverse instituţii de învăţământ similare din ţară şi străinătate, cu alte instituţii administrative ale statului, organizaţii neguvernamentale, instituţii de cultură şi sport, asociații profesionale, societăți comerciale.

            De la înfiinţare, şcoala a primit vizita a peste 90 de delegaţii străine, în acelaşi interval fiind realizate peste 60 de deplasări în străinătate. Schimburile de experienţă au vizat în principal Ungaria, Germania, Italia, Republica Moldova, Belgia, Polonia, Slovacia, Republica Cehă și Portugalia, precum și Turcia, Austria, Cipru, Danemarca, Grecia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Israel, Malta, Marea Britanie, Olanda, Serbia,  Slovenia, Spania, SUA, Suedia. Schimburile reciproce de experienţă au implicat de-a lungul anilor atât cadre didactice, cât şi elevi.

 

PROIECTE EUROPENE

  • 2009-2011: Parteneriatul Leonardo da Vinci „Human rights - common obligations and different problems in police training systems”, în colaborare cu: Școala de Poliție din Katowice, Polonia; Școala de Poliție din Pezinok, Slovacia; Colegiul de Poliție din Holesov,  Republica Cehă; Academia de Poliție din Nienburg, landul Saxonia Inferioară, Germania; Şcoala de Poliţie Judiciară din Loures, Portugalia;
  • 2011-2013, Proiectului de transfer de inovații vizând Crearea unui Centru de Excelenţă în pregătirea profesională iniţială şi continuă, pe linia managementului stresului profesional şi a competenţelor în tactica tragerii, bazat pe transfer de inovaţie de la partenerii străini (Proiect BIA)”,  parteneri fiind Poliția de Intervenție din landul Baden-Wurttemberg, Germania, și Poliția Națională Maghiară;
  • 2020-2022: Proiectul TRIDENT „Guiding the guide - an European approach of police internship”, în cadrul Programului Erasmus+. Parteneri: Universitatea de Poliție din landul Renania-Palatinat, Germania, și Școala Tehnică de Ordine Publică Miskolc, Ungaria;
  • 2021-2023: Proiectul FAST „Innovative assessments tools and practices for formal education processes for Defense and Public Order Educational Sector - enhanced digital and online methods and technologies”, în cadrul Programului Erasmus+. Parteneri: Colegiul de Poliție și Școala Postliceală de Poliție a Ministerului de Interne din Holesov, Republica Cehă; Academia Navală ”Mircea cel Bătrîn” din Constanța, România;  Academia Navală ”Nikola Vaptsarov” din Varna, Bulgaria - și un furnizor privat de tehnologie digitală - Holisun Baia Mare, România;

2022-2023: Proiectul FOOD Sustainable food - an important component of police training”, în cadrul Programului Erasmus+, în colaborare cu Școala Tehnică de Ordine Publică Miskolc, Ungaria.