Scurt istoric

Primele atestări privind Poliţia Română datează din vremea lui Neagoe Basarab sau a lui Mihai Viteazu (crearea instituţiei agiei), continuă cu domnia lui Mihai Sutzu (organizarea pazei Capitalei, emiterea primelor acte de identitate şi reglementarea portului armelor) iar din 1806, organele de pază şi ordine din Capitală primesc denumirea generică de POLIŢIE.

In 1821, Tudor Vladimirescu acorda scutiri de taxe şi impozite celor însărcinaţi să menţină ordinea publică şi să apere proprietatea cetăţenilor, iar în 1831, prin Regulamentele organice, atribuţiile poliţiei sunt extinse. În timpul Revoluţiei de la 1848 are loc reorganizarea poliţiei, prin apariţia instituţiei şefului poliţiei Capitalei căruia i se subordonează Guardia municipală.

La 9 iunie 1850, domnitorul Ghica Vodă emite “Cronica poliţienească” prin care, în cele 158 de articole, erau reglementate sarcinile “înaltei poliţii” şi "obişnuitei poliţii”, ceea ce a constituit momentul creării primei structuri centrale cu atribuţii în organizarea şi coordonarea activităţilor poliţieneşti.

Începând cu Legea de organizare a poliţiei a lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) şi de Legea pentru organizarea poliţiei generale a statului (8 iulie 1929), competenţele organelor de poliţie sunt extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate.

Prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949 se înfiinţează Miliţia, apoi, prin Decretul - Lege nr. 2/27 decembrie 1989 se reînfiinţează Poliţia Română ale cărei competenţe vor fi reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 şi prin Legea 218 din 23 aprilie 2002.

Din 1990, Poliţia Română a cunoscut mai multe etape de transformări menite să asigure siguranţa persoanelor, a colectivităţilor, drepturilor legitime ale cetăţenilor, precum şi a altor drepturi prevăzute în acte internaţionale la care România este parte.

PRIMUL DRAPEL AL AGIEI

În Vechiul Regat, instituţia cu atribuţii poliţieneşti care a precedat Poliţia până la revoluţia din 1848, a fost Agia (în capitalele Bucureşti şi Iaşi), în fruntea căreia se afla un agă (denumire de origine turcească). După perioada fanariotă de un secol, în anul 1822, domnitorul pământean Grigore Dimitrie Ghica (cunoscut de istorici şi cu numele Grigore al IV-lea Ghica, domnitor al Ţării Româneşti între anii 1822 şi 1828, al cărui fiu, Dimitrie, a fost prefect al Poliţiei Capitalei), înmânează agăi Mihăiţă Filipescu, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Bucureşti, primul drapel al Agiei.

Drapelul Agiei Bucureştilor

Drapelul Agiei era confecţionat din mătase de culoarea galben-crem şi avea dimensiunile 2,1 m x 2,4 m, prăjina având 3,6 m. Pe o faţă se afla un chenar de aur cu o ghirlandă de asemenea din aur. În interiorul acesteia se afla o acvilă cruciată neagră, care se sprijinea pe un munte verde. Ghirlanda este timbrată cu o coroană regală, iar în spatele ei se încrucişează: tuiuri, drapele, buzdugan, stindarde, lănci, săbii, puşti, topoare, tobe. 

Sub acvilă se afla următoarea inscripţie scrisă cu caractere chirilice:

Sub inscripţie se afla o balanţă, iar în colţurile de sus ale steagului erau simbolizate luna şi soarele. Pe cealaltă faţă a drapelului sunt reproduse aceleaşi obiecte, cu excepţia interiorului ghirlandei, care înfăţişează scena Bunei Vestiri.

Primul sediu al Agiei Bucureştilor – Casa lui Păun Işlicarul de pe Podul Târgului de Afară (Calea Moşilor/ str. Bazaca), astăzi, la magazinul Cocor. Aici era Agia în 1822.

Prin importanţa şi semnificaţiile sale, evenimentul constituie un moment de referinţă în istoria Poliţiei Române. Înmânarea acestui steag al Agiei legalizează funcţionarea instituţiei Poliţiei Române.

Prin Regulamentele Organice din anul 1831, Agia a devenit Poliţie şi s-a creat Poliţia din Capitală, atribuţiile fiind apropiate de cele actuale (ordinea, paza oraşului în timpul nopţii şi păstrarea liniştii, supravegherea tuturor persoanelor care intrau în oraş).

Începând cu Legea de organizare a poliţiei emisă în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, urmată de Legea lui Vasile Lascăr şi de Legea pentru organizarea poliţiei generale a statului, competenţele poliţiei au fost extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate.

În prezent, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române sunt legiferate de Legea nr. 218 din 23.04.2002. Astfel, Poliţia Română este în prezent „instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii”.