25 NOIEMBRIE - ZIUA INTERNAȚIONALĂ PENTRU ELIMINAREA VIOLENȚEI ASUPRA FEMEILOR
Ziua de 25 noiembrie, stabilită de Adunarea Generală a Națiunilor Unite ca fiind Ziua internațională pentru eliminarea violenței asupra femeilor, este marcată în întreaga lume prin acțiuni complexe de condamnare a oricărei forme de violență îndreptate asupra femeilor.
Informațiile utile creșterii gradului de siguranță al femeilor au fost transmise pe tot parcursul anului de polițiștii structurilor de analiză și prevenire a criminalității.
În întâmpinarea nevoii de cunoaștere și de abordare corectă a situațiilor de risc, poate fi utilizată aplicația Bright Sky, dezvoltată de Poliția Română în colaborare cu Fundația Vodafone România, Asociația Necuvinte și Code for Romania.
Aplicația funcționează din luna mai 2020 și poate fi accesată gratuit în limba română, engleză și maghiară pe terminale cu sistem de operare Android sau iOS, putând fi accesată și o variantă web pentru tabletă.
Până în prezent, 94.000 de persoane au descărcat aplicația pe telefon sau tabletă, iar în acest moment sunt 11.000 de utilizatori activi.
Cele mai accesate secțiuni au fost ghidurile, în special cele care prezintă formele de abuz, chestionarul de evaluare a siguranței în relație și ghidul de siguranță în mediul online.
Aplicația cuprinde informații despre ce este și cum se manifestă violența domestică, alte forme ale violenței de gen, inclusiv despre traficul de persoane, precum și recomandări în caz de abuz, măsuri de autoprotecție și instituții implicate în sprijinirea victimelor.
Recomandări pentru cei care află de existența unui abuz în familie:
- Dacă viața cuiva e în pericol, sună la 112!
- Vorbește cu victima în particular, exprimă-ți îngrijorarea față de situația tensionată din familie, dar nu te implica în deciziile persoanei în cauză. Oferă-i informații, ajut-o cu tot ce are nevoie. Nu o forța să ia hotărâri!
- Nu blama niciodată victimele violenței domestice! Violența nu are justificare.
- Nu judeca victima și nu o forța să-ți spună tot ce se întâmplă în casă. Las-o pe ea să hotărască când și ce poate să îți dezvăluie. Graba ta o poate face să te evite pe viitor și să-și ascundă situația de pericol.
- Durerea provocată de violența verbală este uneori la fel de mare ca cea provocată de agresiunea fizică. Nu ignora suferința provocată de abuzul verbal!
Recomandări pentru potențialele victime ale abuzurilor în cuplu:
- Cunoaște-te pe tine însăți, cultivă-ți aptitudinile, fixează-ți țeluri în viața personală și profesională.
- Nu te simți obligată să accepți umilințe și critici jignitoare.
- Continuă să faci ceea ce-ți place și să crezi în lucrurile în care ai crezut și înainte să începi relația cu partenerul.
- Nu te îndepărta de familie și nu te izola de prieteni. Spune ce ți se întâmplă.
- Apelează la instituții și cere sprijin atunci când te simți amenințată într-o relație.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii