ACȚIUNI PENTRU CREŞTEREA GRADULUI DE SIGURANŢĂ A TRANSPORTURILOR FEROVIARE, NAVALE ȘI AERIENE
În perioada ianuarie – septembrie 2024, polițiștii de la transporturi au acționat pentru prevenirea producerii de evenimente/accidente feroviare, prin identificarea principalelor zone de risc și eliminarea vulnerabilităților constatate, pentru menținerea unui grad ridicat de siguranță a transporturilor aeriene, prin prevenirea și combaterea furturilor de și din bagajele de cală ale pasagerilor, precum și pentru siguranța transporturilor navale pe fluviul Dunărea și lacurile interioare navigabile.
În urma activităților preventiv-reactive desfășurate de către structurile de poliție transporturi, în primele 9 luni ale anului 2024, infracțiunile contra patrimoniului au înregistrat o scădere cu aproximativ 6,60% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
În acest sens, prezența activă a efectivelor de poliție transporturi în zona de competență, stațiile de cale ferată, pe trenurile de călători, în porturi și aeroporturi a determinat o scădere a furturilor de la infrastructura feroviară (-18,25%), furturile din vagoane au scăzut cu 10,45%, iar furturile de bagaje au scăzut cu 14,17%.
Totodată, în perioada analizată, acțiunile specifice desfășurate de către structurile de poliție transporturi au contribuit la scăderea infracțiunilor de tâlhărie, și menținerea la valori apropiate a infracțiunilor contra vieții și a infracțiunilor contra integrității corporale față de perioada similară a anului precedent.
Polițiștii de la transporturi au acționat în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, pentru prevenirea accidentelor și au verificat 3.076 de vehicule, au aplicat 1.355 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 447.772 de lei, dintre care 1.157 de sancțiuni la regimul rutier, respectiv 155 de sancțiuni pentru abateri la trecerile la nivel cu calea ferată.
Totodată, au fost constatate 5 infracțiuni, două la regimul rutier și 3 de altă natură, fiind reținute 75 de permise de conducere, retrase 57 de certificate de înmatriculare și 20 de seturi de plăcuțe cu numărul de înmatriculare.
În cadrul activităților pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ilicite în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători, au fost depistate 10 persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni, fiind constatate 8 infracțiuni (două de natură judiciară, una de natură economică și 5 de altă natură) și aplicate 1.116 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 259.610 lei.
În primele 9 luni ale anului, au fost verificați cu aparatul etilotest 2.470 de angajați cu atribuții privind siguranța circulației feroviare, dintre care 400 de mecanici de locomotivă.
De asemenea, au fost constatate 31 de infracțiuni, fiind cercetate 31 de persoane depistate în flagrant delict, 30 dintre acestea fiind conduse la unitățile medicale, în vederea prelevării probelor biologice de sânge.
Pentru eliminarea riscurilor privind sustragerile din vagoanele de mărfuri, precum şi de componente de la materialul rulant, poliţiştii de la transporturi, sprijiniți de angajaţi feroviari, au verificat 724 de trenuri de marfă în staţiile de cale ferată, 65 de trenuri de marfă verificate în parcurs (în linie curentă) şi 257 în triaje, în cadrul celor 3 acțiuni organizate.
Au fost verificate 2.148 de mijloace material rulant în depouri, revizii, parcuri reci, precum şi în linie curentă şi au fost efectuate controale la 77 de magazii de piese de schimb.
Totodată, au fost verificate 486 de unităţi care au ca obiect de activitate colectarea de deşeuri de metale feroase şi neferoase, ocazie cu care, de la o astfel de societate, au fost recuperate 721 de kilograme de materiale și în 8 cazuri au fost depistate componente de la materialul rulant.
În cadrul aceleiași acţiuni, au fost efectuate 322 de controale la firmele de pază care asigură securitatea în sistemul transporturilor feroviare, fiind constatate 15 infracțiuni, aplicate 1.065 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 306.827 de lei, în baza Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, Hotărârii Guvernului nr. 203/1994 pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transporturile pe căile ferate româneşti și alte acte normative.
Direcția Poliție Transporturi a organizat un exercițiu cu forțe în teren de tip LIVEX - „RAIL INVEST 2024”, la Cluj-Napoca, în perioada 25-26 septembrie 2024, în cadrul întâlnirii semestriale a Grupului de lucru ,,Investigarea polițienească a accidentelor și incidentelor feroviare” organizată de RAILPOL.
Obiectivul general a fost antrenarea structurilor cu atribuții în domeniu feroviar centrale și teritoriale și dezvoltarea capabilităților de acțiune în comun a forțelor de aplicare a legii și de intervenție pentru gestionarea unui presupus accident feroviar, necesitând coordonarea eforturilor structurilor M.A.I. și M.T. prin acțiuni comune pentru gestionarea situației create.
De la nivelul Direcției Poliție Transporturi, au fost organizate, la nivel național, 3 acțiuni care s-au desfășurat simultan și la nivel european, sub egida RAILPOL.
De asemenea, au fost efectuate demersurile necesare, în vederea participării a 4 polițiști din cadrul structurilor teritoriale de poliție transporturi, la misiunea de menținere a măsurilor de ordine în gări și pe timpul tranzitării cu trenul, a grupurilor de suporteri români, pe teritoriul Republicii Federale Germane, în contextul desfășurării Campionatului European de Fotbal EURO 2024.
Pe linia combaterii operațiunilor ilegale cu deșeuri, în perioada analizată, au fost efectuate 30 de acțiuni, iar polițiștii au efectuat 186 de controale la 195 de obiective/locații. Astfel, polițiștii au întocmit 12 dosare penale, au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 438.000 de lei și au confiscat 7.132 de kilograme de deșeuri feroase și neferoase.
De asemenea, au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară și au indisponibilizat 292.478 de kilograme de deșeuri feroase și neferoase.
Pentru menținerea unui grad ridicat de siguranță a cetățeanului în contextul utilizării transporturilor în regim de ,,taxi”, în regim de închiriere, precum și transport alternativ, în zona aeroporturilor internaționale din România, au fost desfășurate 135 de acțiuni și au fost aplicate 590 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 237.200 de lei.
Totodată, au fost verificate 1.332 de autovehicule, legitimate 2.356 de persoane, retrase 38 de certificate de înmatriculare, 3 certificate de atestare a pregătirii profesionale, 4 autorizații de taxi, reținute 17 permise de conducere și indisponibilizate 10 plăcuțe de înmatriculare.
Acțiunile au fost derulate la nivelul aeroporturilor, atât cu efective proprii, cât și în cooperare cu polițiști din cadrul serviciilor rutiere și specialiști din cadrul R.A.R. și A.R.R..
Pentru menținerea unui grad ridicat de siguranță a transporturilor aeriene privind prevenirea și combaterea furturilor de și din bagajele de cală ale pasagerilor, au fost desfășurate 135 de acțiuni, legitimate 1.582 de persoane, controlate 198 de benzi de încărcare/descărcare a bagajelor de cală, verificate 384 de autovehicule, 283 de cale de depozitare, precum și 283 de vestiare care aparțin unor angajați ai firmelor de handling.
Totodată, au fost aplicate 165 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 74.580 de lei.
De asemenea, pentru menținerea unui grad ridicat de siguranță a transporturilor aeriene au fost desfășurate 15 acțiuni privind respectarea prevederilor Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor și protecția persoanelor, fiind verificate 66 de societăți comerciale, și aplicate 11 sancțiuni contravenționale.
Pentru creşterea siguranţei şi securităţii transporturilor navale, structurile de poliție transporturi navale, în cooperare cu partenerii tradiționali – Autoritatea Navală Română și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, au organizat 120 de acțiuni.
Au fost verificate peste 9.430 de persoane și peste 3.200 de nave, fiind constatate, în sistemul naval, 562 de infracțiuni și aplicate 2.934 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 1.241.000 lei.
Structurile de poliție transporturi navale au acționat în perioada de referință pentru protejarea ecosistemului Dunării prin prevenirea și combaterea pescuitului ilegal și a infracționalității conexe, fiind desfășurate 252 de acțiuni și efectuate 974 de controale, în urma cărora au fost constatate 272 de infracțiuni de pescuit ilegal și au fost aplicate 903 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 236.280 de lei.
De asemenea, au fost confiscate 68 de ambarcațiuni, 42 de motoare de ambarcațiuni, două autovehicule, 599 de unelte de pescuit, 3 dispozitive electrice, 52 de kilograme de icre (din care 1 kilogram de icre de sturion) și 5.153 de kilograme de pește (din care 135 de kilograme de sturion).
În conformitate cu prevederile Planului cadru de cooperare încheiat între Inspectoratul General al Poliţiei Române și Direcția Generală Poliția de Frontieră din Republica Bulgaria, în vederea prevenirii și combaterii infracționalității specifice transporturilor navale pe fluvial Dunărea, începând cu data de 31 martie 2024, a fost reoperaționalizată patrula navală mixtă româno – bulgară. Astfel, sunt realizate lunar 14 activități comune, pe cele 7 sectoare comune ale fluviului.
Acțiunile polițiștilor de la transporturi vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea unui climat optim de siguranță publică a transporturilor feroviare, aeriene și navale.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii