DECLANȘAREA ACȚIUNII FITOS 2025 PENTRU VERIFICAREA OPERAȚIUNILOR CU PRODUSE DE PROTECȚIE A PLANTELOR
În perioada 17 februarie – 13 aprilie 2025, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu inspectorii fitosanitari ai oficiilor fitosanitare județene și din cadrul structurii centrale a Autorității Naționale Fitosanitare (ANF), precum și cu polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor de poliție județene, prin structurile arme explozivi și substanțe periculoase, vor desfășura acțiunea comună de control, la nivel național, „FITOS 2025”. Începând cu anul 2022, astfel de acțiuni de control au loc în fiecare an.
Acțiunea are ca scop îmbunătățirea siguranței și sănătății cetățenilor, prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională la regimul produselor de protecție a plantelor și protecția mediului, prin verificarea modului de efectuare a operațiunilor cu produse de protecție a plantelor și a condițiilor în care se desfășoară aceste operațiuni de către agenții economici de pe raza de competență.
Din punct de vedere al situației statistice, la nivel național, sunt înregistrați/autorizați să desfășoare operațiuni cu produse de protecție a plantelor 4.478 de agenți economici.
Dintre aceștia, 844 sunt înregistrați, potrivit legislației, la structurile teritoriale arme, explozivi și substanțe periculoase, ca operatori care desfășoară operațiuni cu produse de protecție a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) şi toxice (T). Facem precizarea că, în cadrul acțiunii „FITOS 2025” sunt propuși spre verificare minimum 50% din totalul operatorilor înregistrați/autorizați la nivel național.
Obiectivele avute în vedere la declanșarea acțiunii vizează prevenirea producerii unor evenimente negative care aduc atingere siguranței și sănătății populației și a mediului înconjurător, a furturilor de produse de protecție a plantelor, precum și conștientizarea fermierilor cu privire la operațiunile ilegale/neconforme cu produse de protecție a plantelor și asupra riscurilor la care se expun.
De asemenea, prin acțiunea de control se au în vedere descoperirea, investigarea și sancționarea neregulilor constatate la regimul produselor de protecție a plantelor și protecției mediului.
Totodată, prin intermediul „FITOS 2025” se urmărește optimizarea activității de prevenire și investigare a infracțiunilor în domeniul de competență, pe fondul cooperării interinstituționale (A.N.F.), precum și identificarea vulnerabilităților din domeniul de referință.
În ceea ce privește acțiunea derulată la nivelul anului trecut, „FITOS 2024”, au fost verificați 2.225 de operatori economici care desfășoară operațiuni cu produse de protecție a plantelor (53,6% din totalul operatorilor înregistraţi/autorizaţi la nivel național).
În urma verificărilor efectuate, au fost constatate 304 fapte de natură penală și au fost aplicate 173 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 623.130 de lei.
Fişiere ataşate
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii