COOPERARE POLIȚIENEASCĂ INTERNAȚIONALĂ PENTRU COMBATEREA CRIMINALITĂȚII
În perioada 22 – 28 noiembrie 2024, polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 558 de persoane, 57 de autovehicule și 37 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.
Astfel, au fost localizate pe teritoriul țării noastre 410 persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informații prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.
Polițiștii români au pus în aplicare 17 mandate europene de arestare, au depistat 36 de persoane semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 150 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 16 persoane care erau semnalate ca dispărute de către partenerii din statele Schengen.
De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 18 documente, fiind găsite și 55 de autovehicule căutate de partenerii din spațiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
Totodată, 148 de persoane căutate de autoritățile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informații prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.
Dintre acestea, 24 erau urmărite de Poliția Română, în baza unor mandate europene de arestare, 22 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, alte 16 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 6 erau semnalate dispărute de către autoritățile române.
Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 19 documente și două autovehicule căutate de autoritățile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.
Reamintim că, începând cu data de 31.03.2024, momentul aderării României la Spațiul Schengen, cu frontierele aeriene și maritime, pasagerii care au intrat în țară venind din state Schengen sau au plecat către țări Schengen nu au mai fost supuși controlului documentelor de călătorie, în mod sistematic, însă, prin intermediul aplicației eDAC, polițiștii pot efectua verificări atunci când situația o impune.
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii