10 Februarie 2025Sursa: IGPR

PRECIZARE

În urma celor 15 percheziții efectuate astăzi, de Poliția Română, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, au fost depistate și conduse la sediul unității de parchet, pentru audieri, 5 persoane.

 

De asemenea, au fost identificate mai multe bunuri de interes în cauză.

 

Totodată, în urma activităților investigative, a mai fost solicitat și obținut de la instanță un mandat de percheziție. Mandatul a fost pus în aplicare , în municipiul Brașov, cu sprijinul IPJ Brașov.

 

Precizăm faptul că, în cadrul activităților derulate în Brașov, au fost depistate alte 9 persoane, care urmează a fi conduse la sediul unității de parchet, pentru audieri.

 

Reamintim faptul că în activități sunt angrenați specialiști din cadrul IGPR, respectiv ai Direcției de Investigații Criminale, Direcției Arme Explozivi și Arme Periculoase, precum și Direcției de Ordine Publică.

 

Acestea sunt datele care pot fi comunicate, la acest moment, în dinamica și progresul cercetărilor efectuate de polițiști, în cadrul dosarului penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

 

Atunci când ancheta va permite, vom comunica public și alte date de interes public.

Semnalări cazuri de corupţie

Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806

Detalii

Relaţii cu publicul(click pe link)

Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.

Detalii

Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.

Detalii