Centrul Operaţional este unitate centrală în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, subordonată nemijlocit inspectorului general al Poliţiei Române.
Centrul Operaţional este organizat la nivel de direcţie şi asigură fluxul informaţional intra şi interinstituţional, monitorizarea misiunilor şi evenimentelor din competenţa Poliţiei Române, coordonarea, la nivel naţional, a acţiunilor efectivelor de poliţie în situaţii de urgenţă şi în situaţii complexe ce implică participarea mai multor structuri ale Poliţiei Române sau în cooperare cu alte instituţii abilitate, precum şi în cazuri speciale, când sunt necesare demararea unor misiuni pentru gestionarea unor situaţii speciale, sub directa coordonare a conducerii I.G.P.R.
Centrul Operaţional are capacitatea de a gestiona, 24/24 de ore, orice situaţie de urgenţă la nivel naţional din competenţa Poliţiei Române:
- crize în domeniul ordinii şi siguranţei publice;
- situaţii speciale impuse de evoluţia unor fenomene infracţionale din sfera de competenţă a Poliţiei Române;
- situaţii de alertă teroristă;
- protecţie civilă în situaţii de dezastre;
- asigurarea fluxului informatic între I.G.P.R /unităţile de poliţie teritoriale şi celelalte structuri(M.A.I., S.R.I., etc. a documentelor clasificate transmise în format electronic);
- interconectivitatea în vederea schimbului de date şi informaţii cu centrele operaţionale aparţinând altor structuri(S.R.I., I.G.S.U., M.A.I., etc.);
- asigură coordonarea activității pe linia monitorizării dispozitivelor electronice active, instalate în baza Legii 146/17 mai 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale.
Structura organizatorică a direcției este următoarea:
- Serviciul Dispecerat și Infotrafic;
- Serviciul Coordonare Misiuni și Cooperare Interinstituțională;
- Serviciul Management Stări Excepționale și Protecția Infrastructurilor Critice.
Program de audiențe:
Marți 10:00-11:00
Joi 15:00-16:00
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii