Ordinul de protecţie provizoriu se poate emite de către poliţiştii care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc.
Poliţiştii constată existenţa riscului iminent pe baza evaluării situaţiei de fapt care rezultă din:
-
probele obţinute ca urmare a verificării sesizărilor privind violenţa domestică, atunci când actele de violenţă domestică nu fac obiectul cercetării sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni;
-
probele strânse potrivit prevederilor Codului de Procedură Penală, cu modificările şi completările ulterioare, atunci când actele de violenţă domestică fac obiectul cercetării sub aspectul săvârşirii unor fapte, care intră sub incidenţa prevederilor Codului Penal, cu modificările şi completările ulterioare.
În cazul în care, ca urmare a evaluării situaţiei de fapt, se constată că nu sunt întrunite condiţiile pentru emiterea ordinului de protecţie provizoriu, poliţiştii au obligaţia de a informa persoanele care susţin că sunt victime ale violenţei domestice cu privire la posibilitatea formulării unei cereri pentru emiterea unui ordin de protecţie şi de a pune la dispoziţia acestora formularul de cerere pentru sesizarea instanţei de judecată.
Emiterea ordinului de protecţie provizoriu nu împiedică luarea unei măsuri preventive față de agresor potrivit prevederilor Codului Penal, cu modificările şi completările ulterioare.
Utile
- Anchetă Ucraina a Ministerului Public
- RECENSĂMÂNT ROMÂNIA
- Documente eliberări acte
- Program de audiențe
- Acord încheiat între MAI și organizațiile sindicale
- Statistici, Evaluări
- Ghid de informare pentru cetățeni
- Informare privind recunoasterea permiselor de conducere britanice după Brexit
- Întrebări frecvente
- LEGEA 192/ 25 octombrie 2019
- Informații BREXIT
- Info COVID-19
Semnalări cazuri de corupţie
Ați sesizat un caz de corupție? Apelați linia telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticoruptie: 0800.806.806
DetaliiRelaţii cu publicul(click pe link)
Aflați informații utile privind depunerea petițiilor sau solicitarea de audiențe la conducerea Poliției Române.
DetaliiAbonare la newsletter
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi la curent cu noutățile privind activitatea Poliției Române.
Detalii