Hotărâre nr. 760 din 14 mai 2004 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a Legii nr. 682/2002 privind protecţia martorilor
Emitent: Guvernul României
Publicată în: Monitorul Oficial nr. 475 din 27 mai 2004
În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, şi al art. 25 alin. (2) din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă Regulamentul de aplicare a Legii nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
(1) Metodologiile concrete de lucru, formularele şi documentele necesare pentru includerea în program a martorilor se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor sau, după caz, prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului justiţiei.
(2) Activităţile de organizare şi ţinere a evidenţelor specifice Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor, precum şi măsurile de protecţie a poliţiştilor care desfăşoară în mod direct activităţile de asistenţă şi legătură cu martorii incluşi în program se reglementează prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.
(3) Modalităţile de protecţie şi asistenţă a martorilor incluşi în program, care execută o pedeapsă privativă de libertate în locurile de deţinere administrate de Direcţia Generală a Penitenciarelor, se reglementează prin ordin al ministrului justiţiei.
(4) Ordinele prevăzute la alin. (1) - (3) se emit în termen de 60 de zile de la publicarea prezentei hotărâri şi se comunică numai instituţiilor interesate.
Art. 3
Regulamentul prevăzut la art. 1 intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Anexa 1. Regulament de aplicare a Legii nr. 682/2002 privind protecţia martorilor
Cap. 1. Dispoziţii Generale
Art. 1
(1) Protecţia şi asistenţa martorilor a căror viaţă, integritate corporală sau libertate este ameninţată ca urmare a deţinerii de către aceştia a unor informaţii ori date cu privire la săvârşirea unor infracţiuni grave, pe care le-au furnizat sau sunt de acord să le furnizeze organelor judiciare şi care au un rol determinant în descoperirea infractorilor şi în soluţionarea cauzelor penale, se asigură, în conformitate cu prevederile Legii nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor, denumit în continuare O.N.P.M.
(2) O.N.P.M. implementează Programul de protecţie a martorilor, denumit în continuare Program. Pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor de protecţie şi asistenţă a martorilor, O.N.P.M. cooperează cu structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public, precum şi ale celorlalte autorităţi publice centrale şi locale.
Art. 2
(1) O.N.P.M. se organizează în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române, la nivel de direcţie, şi funcţionează potrivit Legii nr. 682/2002 şi prezentului regulament.
(2) O.N.P.M. îşi desfăşoară activitatea în vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 682/2002.
Art. 3
Pentru realizarea atribuţiilor sale O.N.P.M. utilizează personalul şi mijloacele materiale proprii şi colaborează cu structurile specializate ale inspectoratelor judeţene de poliţie, ale Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi ale Jandarmeriei Române.
Art. 4
O.N.P.M. îşi desfăşoară întreaga activitate cu respectarea condiţiilor necesare asigurării secretului cu privire la persoanele incluse în Program şi la datele şi informaţiile pe care le deţine cu privire la acestea, precum şi a secretului cu privire la personalul, dotările şi activităţile proprii, urmărind cu prioritate protejarea vieţii, integrităţii şi sănătăţii martorilor incluşi în Program.
Art. 5
Înţelesul termenilor şi expresiilor următoare: martor, stare de pericol, martor protejat, membru de familie, persoană apropiată, Program de protecţie a martorilor, măsuri urgente, infracţiune gravă, Protocol de protecţie, schemă de sprijin, prejudiciu deosebit, grup sau organizaţie criminală este cel definit la art. 2 din Legea nr. 682/2002.
Cap. 2. Măsurile Urgente
Art. 6
(1) În cazul în care se constată faptul că un martor se află în stare de pericol şi este necesară dispunerea măsurilor urgente de protecţie, se procedează după cum urmează:
1. Unitatea de poliţie ia, cu acordul martorului, una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
a) instalarea unui sistem de alarmă la domiciliul sau la reşedinţa martorului;
b) schimbarea numărului de telefon al martorului;
c) interceptarea convorbirilor martorului, în condiţiile legii;
d) supravegherea martorului prin intermediul mijloacelor audio-video, în condiţiile legii;
e) asigurarea pazei domiciliului sau a reşedinţei martorului;
f) plasarea martorului într-o reşedinţă temporară;
g) protejarea deplasărilor martorului la şi de la organele judiciare;
h) limitarea temporară a deplasărilor martorului la cele strict necesare;
i) orice alte măsuri specifice pe care le consideră necesare.
2. Organul care administrează locul de deţinere ia una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
a) cazarea martorului într-o cameră specială, amenajată în acest scop;
b) protejarea deplasărilor martorului la şi de la organele judiciare;
c) transferarea martorului într-un alt loc de deţinere;
d) asigurarea unor măsuri de protecţie specială în cadrul locului de deţinere;
e) orice alte măsuri specifice pe care le consideră necesare.
(2) Măsurile urgente se pot lua şi în colaborare cu O.N.P.M.
Art. 7
Organul care aplică măsurile urgente are obligaţia ca, în termen de 24 de ore de la iniţierea acestora, să informeze procurorul sau instanţa, după caz, cu privire la demersurile întreprinse în acest sens.
Art. 8
Măsurile urgente au un caracter temporar, putând fi aplicate până la încetarea pericolului iminent sau până la includerea martorului în Program.
Cap. 3. Procedura de includere a unei persoane în program
Art. 9
Includerea unei persoane în Program se poate realiza numai dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute la art. 4 din Legea nr. 682/2002, conform procedurii prevăzute în prezentul capitol.
Art. 10
În faza de urmărire penală procurorul, din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, iar în faza de judecată instanţa, la solicitarea procurorului, analizează includerea în Program a unui martor, a unui membru de familie al acestuia sau a unei persoane apropiate, după caz, în condiţiile Legii nr. 682/2002.
Art. 11
(1) În situaţia în care o persoană, fără a avea o calitate procesuală în cauză, deţine date sau informaţii cu caracter determinant pentru aflarea adevărului în cauze privind infracţiuni grave sau pentru prevenirea producerii ori pentru recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni şi doreşte să coopereze cu organele judiciare şi să beneficieze de măsuri specifice de asistenţă şi protecţie prevăzute de lege, aceasta prezintă organului de urmărire penală o declaraţie în acest sens.
(2) Organul de urmărire penală, dacă începe urmărirea penală cu privire la infracţiunea gravă menţionată la alin. (1), procedează potrivit art. 5 şi următoarele din Legea nr. 682/2002.
Art. 12
(1) Organul de cercetare penală sau, după caz, procurorul transmite O.N.P.M., în vederea evaluării posibilităţii de includere în Program a unei persoane, un referat preliminar cuprinzând şi măsurile concrete de protecţie şi asistenţă pe care le consideră necesare, însoţit de fişa martorului, completată de acesta.
(2) Modelul referatului preliminar şi cel al fişei martorului sunt prevăzute în anexa nr. 1 şi, respectiv, în anexa nr. 2.
(3) Conţinutul referatului preliminar prevăzut în anexa nr. 1 nu este limitat la rubricile prevăzute în aceasta, putând fi completat, modificat şi adaptat în funcţie de fiecare caz.
Art. 13
(1) O.N.P.M. poate solicita date şi informaţii suplimentare cu privire la martorul a cărui includere în Program este analizată şi la membrii săi de familie, precum şi orice alte informaţii pe care le consideră necesare pentru realizarea unei evaluări corespunzătoare.
(2) În funcţie de măsurile de asistenţă şi protecţie solicitate, O.N.P.M. asigură realizarea activităţilor necesare de verificare şi investigare cu privire la martor şi membrii săi de familie, în vederea cunoaşterii şi evaluării tuturor aspectelor necesare pentru includerea lor în Program.
(3) La solicitarea O.N.P.M., organul de urmărire penală care instrumentează cauza stabileşte o întâlnire directă între specialiştii O.N.P.M. şi martorul pentru care se solicită protecţie.
Art. 14
(1) O.N.P.M. realizează un calcul estimativ cu privire la cheltuielile necesare pentru includerea în Program, pentru fiecare persoană.
(2) În funcţie de concluziile rezultate în urma analizei datelor puse la dispoziţie de organul de urmărire penală şi a verificărilor efectuate de O.N.P.M., ţinând seama şi de resursele pe care le are la dispoziţie, O.N.P.M. elaborează şi înaintează organului de urmărire penală evaluarea cu privire la includerea martorului în Program, pronunţându-se în special cu privire la compatibilitatea acestuia cu Programul, posibilităţile financiare de asigurare a protecţiei şi asistenţei, măsurile de asistenţă şi de protecţie pe care consideră că le poate aplica.
Art. 15
Organul de cercetare penală sau, după caz, procurorul întocmeşte propunerea motivată de includere în Program, pe care o înaintează procurorului, respectiv instanţei, împreună cu acordul scris al martorului şi cu evaluarea realizată de O.N.P.M.
Art. 16
Procurorul sau instanţa, după caz, se pronunţă asupra propunerii de includere în Program în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 5 zile de la primirea acesteia, prin ordonanţă, respectiv prin încheiere pronunţată în camera de consiliu.
Art. 17
Dacă este de acord cu propunerea, procurorul sau instanţa comunică O.N.P.M. ordonanţa, respectiv încheierea de includere în Program.
Art. 18
(1) În termen de 7 zile de la data emiterii ordonanţei sau a încheierii de includere în Program, O.N.P.M. elaborează schema de sprijin şi ia toate măsurile necesare pentru implementarea acesteia.
(2) În termenul prevăzut la alin. (1) O.N.P.M. definitivează textul individualizat al Protocolului de protecţie, după modelul prevăzut în anexa nr. 3, şi îl supune spre semnare persoanei a cărei includere în Program a fost aprobată.
(3) În cazul în care persoana inclusă în Program este un minor, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 682/2002.
(4) Din momentul semnării Protocolului de protecţie persoana a cărei includere în Program a fost aprobată dobândeşte calitatea de martor protejat, iar măsurile prevăzute în schema de sprijin se pun în aplicare.
(5) Protocolul de protecţie se încheie într-un singur exemplar, care se păstrează la O.N.P.M. în condiţii de deplină confidenţialitate.
Art. 19
O.N.P.M. comunică procurorului sau, după caz, instanţei faptul că a început implementarea Programului, în termen de 3 zile de la data încheierii Protocolului de protecţie.
Cap. 4. Măsurile de protecţie şi măsurile de asistenţă
Art. 20
(1) În funcţie de particularităţile fiecărui caz, O.N.P.M. întocmeşte, pentru fiecare martor protejat, o schemă de sprijin care cuprinde măsurile concrete de protecţie şi asistenţă, conform celor stabilite de procuror, respectiv instanţă.
(2) În schema de sprijin pot fi prevăzute una sau mai multe dintre măsurile de protecţie menţionate la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 682/2002 şi, după caz, una sau mai multe dintre măsurile de asistenţă prevăzute la art. 12 alin. (3) din aceeaşi lege.
(3) Dacă pentru martorul aflat în stare de pericol au fost adoptate măsuri urgente, acestea pot continua prin includerea lor în schema de sprijin.
Art. 21
Ascultarea martorului protejat de către organele judiciare sub o altă identitate decât cea reală sau prin modalităţi speciale de distorsionare a imaginii şi vocii se face în condiţiile Codului de procedură penală.
Art. 22
(1) Pentru aplicarea măsurii de schimbare a domiciliului, O.N.P.M., cu sprijinul autorităţilor publice centrale şi locale, desfăşoară activităţi de identificare a unor spaţii de locuit corespunzătoare.
(2) Autorităţile publice centrale şi locale transmit gratuit, cu respectarea reglementărilor în vigoare, în proprietatea publică sau privată a statului şi în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, imobilele disponibile, solicitate de O.N.P.M. pentru asigurarea unui nou domiciliu martorilor protejaţi.
Art. 23
(1) Protejarea deplasărilor martorului la şi de la organele judiciare se realizează de O.N.P.M. prin personalul propriu.
(2) În situaţia în care O.N.P.M. nu dispune de mijloace suficiente, protejarea deplasărilor martorilor la şi de la organele judiciare se realizează în colaborare cu structurile specializate centrale sau locale ale Poliţiei Române.
Art. 24
(1) Măsurile de protecţie care presupun supravegherea sau paza domiciliului ori a reşedinţei martorului protejat se dispun, la propunerea motivată a O.N.P.M., de conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române.
(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) se execută, de regulă, de către personalul specializat din cadrul inspectoratului judeţean de poliţie sau al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Art. 25
(1) O.N.P.M. reevaluează, periodic şi ori de câte ori situaţia concretă o impune, riscurile la care este expus martorul pe tot parcursul procesului penal, astfel încât să se poată revizui schema de sprijin, cu acordul martorului, urmărindu-se permanent asigurarea unui raport optim între necesităţile reale de protecţie şi asistenţă şi resursele avute la dispoziţie.
(2) O.N.P.M. reanalizează în mod obligatoriu schema de sprijin în momentul încetării procesului penal, în vederea adaptării acesteia la noua situaţie.
Art. 26
(1) Procedurile de schimbare a domiciliului şi a identităţii, precum şi procedurile de emitere a noilor documente de identitate, respectiv a altor documente ale persoanei care a devenit martor protejat, se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor sau, după caz, prin ordin comun al miniştrilor de resort.
(2) Organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul evidenţei persoanelor desemnează un reprezentant căruia îi revine responsabilitatea desfăşurării în bune condiţii a activităţii de emitere a noilor documente de identitate pentru martorul protejat.
Art. 27
Măsurile de asistenţă prevăzute în schema de sprijin sunt detaliate pentru fiecare caz, specificându-se, după caz, unul sau mai multe dintre următoarele elemente:
a) locul şi mediul în care se poate efectua reinserţia socială, precum şi măsurile concrete ce urmează a fi luate;
b) domeniul recalificării profesionale, locul, forma, cursurile sau programele la care martorul protejat urmează a participa, cuantumul costurilor acestora şi valoarea ce poate fi asigurată prin Program;
c) măsurile ce urmează a fi întreprinse de O.N.P.M. pentru identificarea şi obţinerea de către martorul protejat a unui loc de muncă, domeniile în care poate fi identificat noul loc de muncă, pe cât posibil similare celui sau celor în care martorul protejat şi-a desfăşurat activitatea, precum şi condiţiile în care martorul poate refuza locul de muncă identificat de O.N.P.M.;
d) suma care se poate asigura martorului protejat de către O.N.P.M. ca venit lunar până la găsirea unui loc de muncă şi modalităţile de transmitere a acestei sume.
Art. 28
O.N.P.M. urmăreşte ca măsurile de asistenţă să fie permanent corelate cu măsurile de protecţie.
Art. 29
O.N.P.M. poate adopta unele măsuri de consiliere psihologică şi personală în vederea adaptării martorului protejat în cadrul Programului.
Art. 30
O.N.P.M. acordă asistenţă martorului protejat în privinţa interviurilor pentru angajare sau a concursurilor la care acesta se prezintă în vederea încadrării în muncă, prin furnizarea documentelor necesare.
Art. 31
(1) Venitul lunar care se asigură prin Program trebuie să asigure nevoile de existenţă ale martorului protejat şi ale membrilor săi de familie.
(2) Cuantumul venitului lunar care urmează a fi asigurat prin Program şi perioada în care martorul protejat beneficiază de această măsură de asistenţă se stabilesc, pentru fiecare caz, în Protocolul de protecţie, cu încadrarea în bugetul aprobat O.N.P.M.
Cap. 5. Protecţia martorilor aflaţi în stare de detenţie, incluşi în program
Art. 32
Ministerul Justiţiei, prin Direcţia Generală a Penitenciarelor, ia măsuri pentru organizarea şi amenajarea unor camere speciale în cadrul unităţilor de penitenciare, pentru a se asigura protecţia persoanelor arestate sau deţinute, incluse în Program.
Art. 33
Regimul de detenţie al acestor persoane se stabileşte printr-un regulament special, elaborat de Direcţia Generală a Penitenciarelor cu consultarea O.N.P.M., aprobat prin ordin al ministrului justiţiei, urmărindu-se cu prioritate separarea martorilor protejaţi de ceilalţi deţinuţi.
Art. 34
Schema de sprijin şi Protocolul de protecţie pentru martorii protejaţi care execută o pedeapsă privativă de libertate se întocmesc de O.N.P.M. în colaborare cu Direcţia Generală a Penitenciarelor.
Art. 35
(1) Comandantul locului de deţinere are obligaţia de a aduce de îndată la cunoştinţă O.N.P.M. datele şi informaţiile pe care le deţine cu privire la eventualii factori de risc pentru martorii protejaţi, incidentele survenite, situaţiile personale deosebite sau orice alte date importante.
(2) O.N.P.M. transmite comandantului locului de deţinere orice date şi informaţii de interes operativ pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţii de protecţie a martorului inclus în Program, aflat în locurile de deţinere.
Art. 36
Comandantul locului de deţinere asigură realizarea unei evidenţe separate a cheltuielilor ocazionate de protecţia în locul de deţinere a martorilor incluşi în Program. Situaţiile deosebite se evidenţiază individual din punctul de vedere al cheltuielilor.
Art. 37
(1) Direcţia Generală a Penitenciarelor informează anual O.N.P.M. cu privire la activitatea desfăşurată în cadrul Programului şi cheltuielile efectuate în acest scop, transmiţându-i totodată şi o estimare cu privire la necesarul de fonduri pentru anul următor.
(2) O.N.P.M. va deconta lunar Direcţiei Generale a Penitenciarelor, pentru luna precedentă, cheltuielile strict legate de desfăşurarea Programului, efectuate cu martorii incluşi în Program.
Art. 38
Până la aprobarea includerii în Program, la solicitarea O.N.P.M., comandantul locului de deţinere ia măsuri urgente de protecţie a martorului aflat în stare de pericol, care execută o pedeapsă privativă de libertate. În situaţia în care nu se poate asigura protecţia efectivă în penitenciar a unei asemenea persoane, aceasta poate fi transferată într-un loc de reţinere administrat de Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Cap. 6. Proceduri speciale pentru străini
Art. 39
Străinii incluşi în Program pot beneficia de oricare dintre măsurile de protecţie şi de asistenţă prevăzute de Legea nr. 682/2002, cu excepţia măsurii de schimbare a identităţii, pentru aplicarea căreia se colaborează, în condiţiile legii, cu autorităţile competente ale statului ai cărui cetăţeni sunt.
Art. 40
În vederea asigurării şederii străinilor incluşi în Program pe teritoriul României, O.N.P.M., cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, al Autorităţii pentru străini şi, după caz, al Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, asigură îndeplinirea de către aceştia a condiţiilor prevăzute de lege în acest sens.
Art. 41
Pentru aprobarea şederii pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile art. 40, a străinilor incluşi în Program, în condiţii de deplină confidenţialitate, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Autoritatea pentru străini şi Oficiul Naţional pentru Refugiaţi desemnează câte un reprezentant care menţine permanent legătura cu O.N.P.M.
Art. 42
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Autoritatea pentru străini şi Oficiul Naţional pentru Refugiaţi adoptă măsurile necesare pentru protejarea datelor şi informaţiilor legate de persoana, rezidenţa şi, după caz, scopul şederii străinilor incluşi în Program.
Cap. 7. Modalitatea de realizare a legăturii cu martorul protejat
Art. 43
O.N.P.M. nominalizează din rândul personalului propriu, în cuprinsul Protocolului de protecţie, un poliţist care urmează să îndeplinească atribuţiile de persoană de legătură cu martorul protejat, precum şi un alt poliţist care să asigure această legătură în situaţii critice şi care are aceleaşi obligaţii ca şi persoana de legătură.
Art. 44
(1) Persoana de legătură se asigură că, în momentul semnării Protocolului de protecţie, martorul protejat a reţinut numele său şi modalităţile de contactare.
(2) În cazul în care survin modificări cu privire la modalităţile de contactare a persoanei de legătură sau în cazul în care atribuţiile acesteia nu mai pot fi îndeplinite de persoana nominalizată, O.N.P.M. aduce noile date la cunoştinţă martorului protejat în cel mai scurt timp posibil.
Art. 45
Persoana de legătură are obligaţia de a instrui martorul cu privire la obligaţiile derivate din statutul său de persoană protejată, precum şi de a asigura că modalităţile de comunicare sunt permanent funcţionale şi că în situaţii critice martorul are posibilitatea efectivă de a semnala apariţia unei eventuale stări de pericol.
Art. 46
Persoana de legătură are obligaţia de a consemna orice comunicare din partea martorului protejat şi de a informa structurile abilitate în vederea verificării aspectelor semnalate şi dispunerii măsurilor care se impun pentru prevenirea unor eventuale incidente.
Art. 47
(1) Reprezentarea martorului protejat în orice activităţi legate de drepturile şi obligaţiile acestuia se poate realiza prin unul sau mai mulţi mandatari desemnaţi de martorul protejat prin procură specială, în condiţiile legii.
(2) Legătura dintre martorul protejat şi mandatarii săi se realizează prin intermediul persoanei de legătură.
Cap. 8. Încetarea programului
Art. 48
(1) Dacă în cursul implementării Programului intervine una dintre situaţiile prevăzute la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 682/2002, O.N.P.M. informează în scris procurorul sau instanţa care a dispus includerea în Program.
(2) O dată cu informarea prevăzută la alin. (1) O.N.P.M. propune încetarea Programului, dacă a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. b) - f) din Legea nr. 682/2002.
(3) Propunerea de încetare a Programului făcută de O.N.P.M. trebuie însoţită de probele deţinute, care se păstrează de O.N.P.M. în arhiva proprie pentru o perioadă de 10 ani.
Art. 49
(1) După analiza în cel mai scurt timp posibil a situaţiei intervenite, procurorul sau, după caz, instanţa comunică O.N.P.M. ordonanţa sau încheierea prin care se dispune cu privire la încetarea sau continuarea Programului.
(2) În situaţia în care martorul protejat decedează, încetarea Programului operează din oficiu, din momentul primirii de către procuror sau de către instanţă a comunicării făcute de O.N.P.M., aplicarea Programului continuând însă pentru membrii de familie şi persoanele apropiate martorului protejat decedat, incluse în Program.
Art. 50
Decizia de încetare a Programului se comunică în scris martorului cu cel puţin 7 zile înainte de încetarea aplicării măsurilor de protecţie şi asistenţă.
Art. 51
(1) În situaţia în care martorul protejat solicită în scris încetarea Programului, iar O.N.P.M., pe baza datelor şi informaţiilor deţinute, apreciază că există în continuare o stare de pericol, O.N.P.M. este obligat să îi aducă martorului la cunoştinţă riscurile care se menţin pentru el sau pentru membrii săi de familie ori pentru persoanele apropiate.
(2) În situaţia în care martorul protejat îşi menţine opţiunea, refuzul martorului de a mai beneficia de protecţie şi asistenţă se consemnează în scris.
Cap. 9. Finanţare, gestiune şi control
Art. 52
(1) Finanţarea Programului se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi din programe de finanţare externă.
(2) Ministerul Administraţiei şi Internelor va elabora un program distinct intitulat "Programul de protecţie a martorilor", pe care îl va anexa la bugetul său în vederea finanţării acestuia.
Art. 53
Elaborarea şi urmărirea în execuţie a programului prevăzut la art. 52 se realizează de O.N.P.M.
Art. 54
Metodologia gestionării fondurilor prevăzute la art. 52 se aprobă, la propunerea O.N.P.M., prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, pe baza prevederilor legale în vigoare.
Art. 55
Activitatea de control cu privire la gestionarea fondurilor Programului se desfăşoară în condiţiile legii, luându-se în considerare şi principiile de organizare a
acestei gestiuni, caracterul specific al activităţilor, necesitatea unei cât mai riguroase confidenţialităţi, cât şi normele specifice cu privire la justificarea cheltuielilor şi descărcarea de gestiune.
Art. 56
(1) Resursele necesare pentru începerea activităţii O.N.P.M. se alocă, în limita fondurilor aprobate prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin programul intitulat "Programul de protecţie a martorilor".
(2) Personalul se asigură prin redistribuire, precum şi prin încadrarea directă de specialişti, în condiţiile legii, în limita numărului maxim de posturi aprobat Ministerului Administraţiei şi Internelor prin legea bugetului de stat.
Cap. 10. Dispoziţii Finale
Art. 57
În situaţia în care, cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu, funcţionarii O.N.P.M. constată săvârşirea uneia dintre faptele prevăzute la art. 20 din Legea nr. 682/2002, aceştia iau măsurile necesare prevenirii pericolelor îndreptate împotriva martorilor protejaţi şi pentru modificarea schemei de sprijin.
Art. 58
(1) În vederea desfăşurării în bune condiţii a activităţilor de protecţie şi asistenţă a martorilor, O.N.P.M. poate propune Inspectoratului General al Poliţiei Române iniţierea, în condiţiile legii, a unor protocoale de cooperare cu structuri ale Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public, ale altor instituţii care au competenţe în domeniul siguranţei naţionale, precum şi cu orice autorităţi ale administraţiei publice.
(2) În acelaşi scop O.N.P.M. poate propune Inspectoratului General al Poliţiei Române iniţierea procedurii pentru încheierea unor instrumente juridice internaţionale de cooperare în domeniul protecţiei şi asistenţei martorilor cu structuri similare din alte state, în condiţiile legii, urmărindu-se în principal:
a) derularea în comun a unor programe de protecţie a martorilor;
b) formarea şi perfecţionarea personalului de specialitate;
c) obţinerea de resurse suplimentare pentru protecţia martorilor;
d) îmbunătăţirea dotărilor proprii;
e) dezvoltarea schimbului de informaţii şi experienţă în domeniu.
Art. 59
(1) O.N.P.M. înaintează ministrului administraţiei şi internelor proiectul raportului anual privind modul de îndeplinire a Programului, ce se prezintă de către Guvern Parlamentului.
(2) Raportul prevăzut la alin. (1) cuprinde:
a) numărul solicitărilor de includere în Program;
b) numărul persoanelor incluse în Program;
c) fondurile primite de la bugetul statului şi din programele de finanţare externă, precum şi modul de utilizare a acestora;
d) estimarea cheltuielilor pentru anul următor;
e) modalităţi de realizare a cooperării internaţionale;
f) alte date pe care O.N.P.M. le consideră necesare;
g) orice alte informaţii solicitate de Parlament în condiţiile legii.
(3) O.N.P.M. formulează şi înaintează Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin intermediul Inspectoratului General al Poliţiei Române, propunerile cu privire la îmbunătăţirea cadrului juridic în domeniul protecţiei şi asistenţei martorilor, perfecţionarea cooperării dintre instituţiile centrale şi/sau locale implicate în această activitate, dezvoltarea cooperării internaţionale în domeniu.
Art. 60
Ordinele, instrucţiunile, dispoziţiile şi normele interne elaborate în baza şi în aplicarea prezentului regulament au caracter secret şi se comunică numai instituţiilor interesate.
Art. 61
Anexele nr. 1 - 3 fac parte integrantă din prezentul regulament şi se comunică numai autorităţilor interesate.