Măsuri de protecție

a) protecţia datelor de identitate a martorului protejat;

b) protecţia declaraţiei acestuia;

c) ascultarea martorului protejat de către organele judiciare, sub o altă identitate decât cea reală sau prin modalităţi speciale de distorsionare a imaginii şi vocii;

d) protecţia martorului aflat în stare de reţinere, arestare preventivă sau în executarea unei pedepse privative de libertate, în colaborare cu organele care administrează locurile de deţinere;

e) măsuri sporite de siguranţă la domiciliu, precum şi de protejare a deplasării martorului la şi de la organele judiciare;

f) schimbarea domiciliului;

g) schimbarea identităţii;

h) schimbarea înfăţişării.

Măsuri de asistență

a) reinserţia în alt mediu social;

b) recalificarea profesională;

c) schimbarea sau asigurarea locului de muncă;

d) asigurarea unui venit până la găsirea unui loc de muncă.

Încetarea programului

Încetarea Programului se dispune de procuror prin ordonanţă sau de către instanţă prin încheiere.

a) la cererea martorului protejat, exprimată în formă scrisă şi transmisă către O.N.P.M.;

b) dacă în cursul procesului penal martorul protejat depune mărturie mincinoasă;

c) dacă martorul protejat comite cu intenţie o infracţiune;

d) dacă sunt probe sau indicii temeinice că, ulterior includerii în Program, martorul protejat a aderat la un grup sau organizaţie criminală;

e) dacă martorul protejat nu respectă obligaţiile asumate prin semnarea Protocolului de protecţie sau dacă a comunicat date false cu privire la orice aspect al situaţiei sale;

f) dacă viaţa, integritatea corporală sau libertatea martorului protejat nu mai este ameninţată;

g) dacă martorul protejat decedează.

Sancţiuni prevăzute de Legea nr. 682/2002

Fapta de a divulga cu intenţie identitatea reală, domiciliul ori reşedinţa martorului protejat, precum şi alte informaţii care pot duce la identificarea acestuia, dacă sunt de natură să pună în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea martorului protejat, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Pedeapsa este închisoarea de la 5 ani la 10 ani dacă:

a) fapta a fost săvârşită de către o persoană care a luat cunoştinţă de aceste date în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu;

b) s-a cauzat martorului protejat o vătămare gravă a integrităţii corporale sau sănătăţii.

Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani.

Dacă fapta prevăzută la alin. (2) lit. a) este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani.

Fapta martorului protejat, prevăzut la art. 2 lit. a), de a induce în eroare organul de urmărire penală sau instanţa de judecată prin datele şi informaţiile prezentate se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.